Programul Rabla Plus 2020

Ce este?

RABLA PLUS este programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier, nepoluante din punct de vedere energetic. Practic, este un program de finanțare care susține și promovează achiziția de vehicule pur electrice, dedicat persoanelor fizice și juridice.

Cine poate beneficia de program:

  • persoanele fizice
  • persoanele juridice, de drept public ori de drept privat
  • entităţile juridice fără personalitate juridică sau organizaţiile profesionale care sunt organizate şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale.

Suma maximă a ecotichetului oferit de Stat:

  • 45.000 Lei pentru achiziția unui vehicul pur electric
  • cumpărătorii (atât persoanele fizice cât și persoanele juridice) pot să cumuleze ecotichetul cu prima de casare obținută în cadrul programului „Rabla”. Astfel, suma totală acordată de stat la achiziționarea unei mașini electrice poate ajunge până la valoarea de 51.500 de lei (45.000 + 6.500), adică aproape 11.000 Euro.

*Sursă: AFM (Administrația Fondului de Mediu) și APIA (Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile)

Eligibilitate program Rabla Plus și/sau cumulare cu prima de casare Rabla clasic:

Candidaţii care vor să acceseze unul dintre aceste programe trebuie să:

  • aibă domiciliul sau reşedinţa în România
  • să nu aibă nicio datorie la stat
  • vechiul autoturism ce urmează a fi dat spre casare trebuie să aibă o vechime de minimum 8 ani
  • ecotichetul nu poate reprezenta mai mult de 50% din preţul de comercializare al unui autovehicul nou, pur electric.

Pentru înscriere la producătorul/dealer-ul auto al mașinii ce urmează a fi achiziționată, ai nevoie de:

  • actul de identitate (copie)
  • certificat de atestare fiscală emisă de primărie prin care se dovedește că nu ai datorii la bugetul local
  • declarație pe proprie răspundere care atestă că te angajezi să cumperi vehiculul de la dealer
  • dacă alegi să casezi un vehicul vechi și să combini prima de casare cu ecotichetul, pe lângă documentele menționate mai sus vei include certificatul de înmatriculare al autoturismului vechi în original și copie, plus cartea de identitate în copie legalizată

După finalizarea înscrierii urmează sa:

  • predai mașina veche (în 30 de zile vehiculul vechi trebuie dezmembrat/distrus - primind astfel un certificat de distrugere)
  • radiezi vehiculul pe baza certificatului de distrugere, iar o copie a certificatului de radiere o transmiți producătorului/dealer-ului auto la care te-ai înscris pentru a o anexa la dosar
  • ultimul pas îl reprezintă achiziția propriu-zisă. Producătorul va scădea din prețul vehiculului ecotichetul și prima de casare (dacă e cazul).

📌 Pentru a beneficia de subvențiile oferite de stat în 2020 va trebui să urmărești anunțarea începutului acestui program și să aplici cât mai rapid de la pornirea programului, numărul ecotichetelor fiind limitate.

📌 Programul Rabla Plus a avut anul trecut un buget de 93 de milioane de lei, suficient pentru achiziționarea a aproximativ 2.000 de mașini electrice sau 4.600 de mașini plug-in hybrid. Ulterior, statul a suplimentat fondurile cu echivalentul a încă 350 de tichete.

*Sursă: automarket.ro

📌 Ministrul Mediului Costel Alexe a precizat de curând într-un interviu marca digi24 că programul Rabla Plus va fi demarat în martie, va păstra aceeași valoare a ecotichetului (aproximativ 10.000 Euro), iar numărul voucherelor va crește cu 10-20%. Prin urmare, bugetul pentru acest an ar putea fi suficient pentru achiziționarea a aproape 3.000 de tichete.

*Sursă: digi24

Ce să-mi cumpăr? Ce vehicule electrice găsim cel mai des în România?

În prezent în România sunt 3108 vehicule electrice, iar ZOE, i3 și Leaf rămân cele mai populare, mărindu-și lună de lună avansul, totalizând împreună 53% din piața BEV!

Total vehicule electrice în România în prezent-4

Vă prezentăm în tabelul de mai jos cele mai populare opțiuni de vehicule electrice cu prețurile curente de pornire, preluate direct de pe site-urile publice ale producătorilor. Am inclus și prețurile care au ecotichetul inclus dar și cele care au și cumularea cu prima de casare:

blog_infographic_rabla_2020-02

*prețurile sunt în Euro, includ TVA și reprezintă prețurile de pornire (fără dotări speciale)

**prețurile sunt valabile la data publicării articolului, la cursul Euro - Ron aferent. Acestea se pot modifica în funcție de actualizările producătorilor și a cursului de schimb.

📌 Infrastructura de încărcare în România este în continuă creștere, iar disponibilitatea unui ecotichet atât de generos nu este garantată și pentru anii următori astfel că 2020 ar putea fi momentul oportun să profiți de aceste facilități fiscale și să te alături și tu electro-revoluției!

Te așteptăm pe blog cu informații la zi despre piața BEV. Suntem curioși să aflăm tu ce mașină electrică preferi și de ce?

Topics: masini electrice in Romania , masini electrice , rabla 2020 , electromobilitate

LEKTRI.CO Newsletter

Copyright © 2020 LEKTRI.CO. Toate drepturile rezervate.

Powered by SafeFleet

LEKTRI.CO

De ce? Personal Înacărcătoare Despre noi

BUSINESS

Hoteluri & Restaurante Retail și centre comerciale Instituții & utilități publice Parcări private

ADRESĂ

str. Gheorghe Doja nr. 11,
Timișoara, TM 300195,
România

COMPANIE

CIVITRONIC S.R.L.
CUI: RO14345794
Nr.reg: J35/1445/2001

CONTACT

Contactați-ne aici:
office@lek3.co

TELEFON

+40 743 214 033

SOCIAL