Romanian e-mobility index Aprilie: Un aprilie modest ca și în anii precedenți

Aprilie cu cele 124 de noi înmatriculări este momentan și cel mai probabil va și rămâne, cea mai slabă lună din acest an. Nu e foarte surprinzător ținând cont că atât anul trecut cât și în 2019 aprilie a fost în topul de jos al înmatriculărilor BEV. Chiar și așa, aprilie curent are peste dublul înregistrărilor față de aceeași perioadă a anului trecut.

Modelul german VW E-up cu cele 19 noi modele bifează deja a patra lună consecutivă bună. Singurul model de altfel care afișează o constanță în acest sens.

Urăm bun venit și noilor modele Mercedes-Benz EQA (4 la număr în aprilie) și VW ID 4 (cu două înmatriculări luna aceasta). Producătorii nu vor să rămână în urmă, iar asta ajută piața să se diversifice și să crească tot mai mult.

Vehicule electrice înmatriculate în România

statii electrice masini

Segmentul high-end a fost în nota acestei luni, cu doar 6 noi înregistrări: 4 Tesla Model X și 2 Jaguar I-Pace. Modelul Mercedes-Benz EQC 4Matic ar putea să scadă în popularitate din cauza noului EQA mai economic.

Față de primele 4 luni din 2020 avem deja o creștere de 57%, procent care va mai continua să crească ținând cont de înmatriculările puține înregistrate în mai anul trecut.


Înmatriculări lunare EV (2020 & 2021)

inmatriculari_lunare_ev_mai_2021
În prezent în România sunt 6692 vehicule electrice, iar ZOE, i3 și Leaf încă sunt cele mai numeroase deținând împreună 41.8% din piața BEV. E-UP vine hotărât din urmă și ar putea amenința locul 3 ocupat de Leaf.

Piața este încă în creștere raportat la anul trecut, rămâne de văzut dacă acest procent semnificativ se va păstra și când încep lunile bune și foarte bune din a doua parte a anului, dat fiind că în 2020 în perioada iulie - decembrie (6 luni) s-au înmatriculat de peste 3 ori mai multe BEV față de primul semestru.

Înmatriculări anuale EV în România

inmatriculari_anuale_ev_mai_2021

Din punct de vedere al infrastructurii de încărcare contabilizăm doar încărcătoarele publice, fără restricții, cele mai utilizate fiind încărcătoarele de tip fast-charger CCS/CHAdeMO și încărcătoarele rapide Type2. Conform portalului Plugshare, avem în momentul de față 1388 încărcătoare publice de aceste tipuri, dintre care 264 sunt CCS/CHAdeMO iar Type2 avem 1124. Numărul locațiilor publice de încărcare a ajuns la 754.

 

Încărcătoare de vehicule electrice în România

incarcatoare_ev_mai_2021

*sursa pentru înmatriculări: DRPCIV

Topics: masini electrice in Romania , statii de incarcare , tesla , statii incarcare auto , zoe , infrastructura electrica , #emobility

LEKTRI.CO Newsletter

Copyright © 2021 LEKTRI.CO. Toate drepturile rezervate.

Powered by SafeFleet

LEKTRI.CO

De ce? Personal Înacărcătoare Despre noi

BUSINESS

Hoteluri & Restaurante Retail și centre comerciale Instituții & utilități publice Parcări private

ADRESĂ

str. Gheorghe Doja nr. 11,
Timișoara, TM 300195,
România

COMPANIE

CIVITRONIC S.R.L.
CUI: RO14345794
Nr.reg: J35/1445/2001

CONTACT

Contactați-ne aici:
office@lek3.co

TELEFON

+40 743 214 033

SOCIAL